Dina Ceri, coordonatoare a American Councils Moldova:
”La ULIM, apreciez oportunitățile de dezvoltare personală și profesională ”

Dina Ceri este una dintre absolventele cu cariere de succes ale Facultății Psihologie Științe ale Educației și Asistență Socială, promoția anului 2013. Pentru că posedă limbile engleză și coreeană, tânăra beneficiază de numeroase oportunități profesionale. Daniela și-a legat cariera de SUA și Coreea. După absolvirea ULIM, tânăra a activat o perioadă în SUA, ca traducătoare a Organizației Children’s Emergency Relief Internatioanal (CERI), unde a făcut voluntariat pe parcursul anilor de studii. Imadiat după ce a revenit în R. Moldova, în 2014, a fost angajată coordonatoare a Programului Fellows în cadrul Consiliilor Americane pentru Învățământ Internațional, ce oferă burse pentru stagii profesionale în SUA, unor cetățeni ai R. Moldova.

A investit nu doar în CV sau în propria imagine

Dina Ceri susține că studiile la ULIM i-au influențat decisiv cariera. ”La facultate, mi-au plăcut disciplinile ce țin de consilierea și terapia familiei. Sper, ca mai târziu, mă voi reorienta spre această activitate. De aceea,  învăț psihologia umană la modul practic, zilnic, la serviciu, unde interacționez cu mulți oameni, utilizând capacitățile de ascultare și analiză a multor probleme și situații ce mi se prezintă”, spune Dina Ceri.

Încă la facultate, tânăra era deosebit de activă. Lecțiile se terminau, zilnic, la ora 12.30, fapt ce-i lăsa mult timp pentru viața personală și activități extracurriculare. Dina a fost implicată în acțiuni de voluntariat în cadrul organizațiilor CERI și Misiunea Fără Frontiere, cu copii și adolescenții din internatele din R. Moldova și absolvenții acestora. Aceste experiențe au ”zidit-o” și motivat-o să caute modalități prin care să-i ajute pe cei mai triști oameni și nu doar să investească într-un CV sau în propria imagine.

Experiența în Coreea universitară

”La ULIM, am avut ocazia să cunosc persoane deosebite, atât colegi de grupă, cât și profesori. De la fiecare am avut ceva de învățat. Mă refer și la profesorul meu de limba coreeană – dl. Han Ho Jin, care m-a ajutat să descopăr o altă lume, cea a Coreii de Sud, care mi-a devenit a doua casă, în următorii ani”, povestește Dina Ceri

Grație performanței în studierea limbii și culturii Țării Dimineților Liniștite, tânăra a beneficiat de o bursă, la Universitatea Sungkyul, pentru un schimb de experiență de patru luni. ”Am fost încântată de o asemenea oportunitate. În Coreea, învățam jumătate de zi și cealaltă restul timpului lucram în campusul universității, la Global Lounge - un loc de odihnă pentru studenți, dotat cu calculatoare, televizoare, fotolii și o cafenea. Eu și Elena, colega mea, ajutam studenții în pregătirea  pentru orele de engleză și, totodată, administram acel spațiu.

Eram implicate în tot felul de activități, organizate în căminul universității în care locuiam, ca Sports Day, Open House Day (zi în care toți studenții își decorau camerele și acestea erau deschise pentru persoane din afară care în mod obișnuit nu pot intra în clădire) etc.

Cursurile erau predate atât de profesori coreeni, cât și americani, am studiat discipline ca English Speech, Global Culture, Communication, English Theater, Table Tenis și altele”, afirmă Dina Ceri. În 2016, a avut ocazia  să revină pentru un an, în Coreea, unde a lucrat profesoară de engleză într-o grădiniță privată și a călătorit în țările vecine. ”Am ajuns să mă simt acolo ca acasă și aștept următoarea posibilitate de-a mă bucura de o nouă experiență profesională”, mărturisește absolventa ULIM.

”Sugerez actualilor studenți ai ULIM să caute șanse profesionale  de a rămâne acasă, unde este cu adevărat nevoie de ei”

La finalul discuției, am întrebat-o pe Dina Ceri de ce a optat pentru o facultate anume la ULIM. ”Mai mulți dintre prietenii mei au frecventat ULIM-ul înaintea mea și mi-au vorbit numai de bine despre experiența lor universitară aici, fapt ce m-a motivat să fac aceiași alegere mai tarziu. La ULIM, apreciez, în mod special, oportunitățile de dezvoltare personală și profesională, oferite studenților, în afara lecțiilor obișnuite.

Alături de colegi din Coreea de Sud

Sugerez actualilor studenți ai ULIM să-și umple agenda cu lucruri utile, diverse și să caute șanse profesionale de a rămâne acasă, unde este cu adevărat nevoie de ei”, consideră Dina Ceri.

Tânăra e decisă să rămână în R. Moldova și să nu facă parte din valul de emigranți cu studii superioare. ”Ideea că la noi este nevoie de cunoștințe, prieteni, nași, rude pentru a realiza ceva important în viață, este doar o scuză, pentru foarte mulți. Și acasă există locuri de muncă bine plătite. În plus, vreau să știu că sunt utilă în țara mea, nu doar bine asigurată financiar. Or, R. Moldova necesită multă muncă și ajutor din partea noastră. Îmi place mult ceea ce fac, în special, echipa și oamenii cu care lucrez. Aș vrea să urmez și un master, în viitorul apropiat”, menționează absolventa ULIM.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


06.11.2017