Pe urmele lui Milescu Spătarul:
Strategii inovatoare de internaționalizare academică

La Conferința Mondială UNESCO a Învățământului Superior de la Paris, din 5-9 octombrie 1998, s-a tras un semnal de alarmă cu privire la criza profundă a valorilor din învățământul superior, criză cu impact de durată asupra politicilor educaționale ce au drept scop de a menține educația universitară ca pârghie inviolabilă a cunoașterii și progresului uman, dar și a dezvoltării relațiilor transnaționale și internaționale prin mai buna cunoaștere și înțelegere a „celuilalt, „L’autre,” the „Other.” . Transformările profunde la nivel mondial din ultimii ani, incluzând recenta criză a refugiaților, reprezintă provocări majore inclusiv pentru învățământul universitar, iar internaționalizarea a devenit nu „desirable,” ci un „must,” internaționalizarea înțeleasă drept proces intenționat de integrare a unei dimensiuni internaționale, multi sau/ și interculturale sau/ și globale în misiunea, funcțiile și modul de furnizare a serviciilor educaționale universitare.

Universitatea Liberă Internațională din Moldova / ULIM, prin eforturile constante și concentrate ale conducerii universității, mai ales ale Domnului Acad. Andrei GALBEN, Fondatorul și Rectorul instituției și ale Doamnei Prof. Univ. Dr. Ana GUȚU, Prim Vice Rector, acordă o atenție deosebită internaționalizării instituției nu doar în ultimii ani, precum alte instituții similare de învățămînt superior, ci chiar de la înființarea universității noastre. Astfel, de peste douăzeci de ani, la ULIM,  se formează elita intelectuală a Republicii Moldova şi, cu studenţi din 50 plus de ţări, elita intelectuală a lumii.

Această performanţă nu este întâmplătoare, ci este graţie unui sistem de învăţământ superior competent, bine pus la punct, centrat pe student, ce valorizează înţelept competenţele individuale, îmbinând armonios tradiţia şi spiritual inovator, valorile vestului şi orientului, un sistem vizionar dar realist, rodul unui management universitar de excepţie, performant, axat pe calitatea actului educaţional şi de cercetare şi pe creşterea vizibilităţii internaţionale a instituţiei, un management ce promovează standarde de excelenţă contribuind permanent la dezvoltarea relaţiilor de colaborare mutual benefice cu instituţiile internaţionale şi universităţile din întreaga lume, luînd în considerare şi principiile globalizării, şi cele ale economiei de piaţă. 

Având în vedere dinamizarea permanentă a raporturilor de cooperare internaţională, activitatea la nivel de relaţii internaţionale la ULIM  se concentrează voit predominant pe trei axe strategice importante: expertiză geografică şi gestionarea cooperării internaţionale (organizare administrativă în funcţie de spaţii lingvistice / geografice / culturale), managementul proiectelor internaţionale (prospectare, lobby, contractare, monitorizare, diseminare), și evaluare globală a activităţilor internaţionale desfăşurate în toate structurile organizaţionale, o importanţă majoră revenindu-i deci direcţiei de colaborare cu centrele universitare de peste hotare şi, în general, cu organismele şi structurile internaţionale, lucru evidenţiat de varietatea protocoalelor şi acordurilor de colaborare încheiate, printre acestea numărându-se acordurile de colaborare şi/sau mobilităţi universitare  cu peste o sută de universităţi din lume, parteneriatele cu peste o sută de întreprinderi, businessuri şi organizaţii internaţionale şi cu autorităţi administrative, precum şi acordurile cu douăzeci şi patru de ambasade acreditate în Republica Moldova, în baza cărora a fost lansat proiectul universitar Aule Naţionale.

Activitatea dinamică a CCI / Centrului de Cooperare Internaţională ULIM, prezenţa în cadrul ULIM al Centrului de Limbă şi Cultură Se Jong - Coreea de Sud, a Institutului Confucius - China, Antenei AUF / Agenţiei Universitare a Francofoniei, precum şi a Centrului de Limbă şi Cultură Spaniolă (Institutul Cervantes),  a Centrului de Limbă şi Cultură Turcă, Centrului Britanic,  Centrului de Reuşită Universitară (CRU),  Centrului de Informare al Uniunii Europene, Centrului de Documentare şi Informare privind NATO, ULIM aniversând şi 24 de ani de la aderarea Republicii Moldova  la ONU, toate acestea demonstrează preocuparea constantă a conducerii ULIM de a dezvolta şi internaţionaliza universitatea.

Din momentul lansării oficiale în 2009, Institutul Confucius din cadrul ULIMunicul din Republica Moldova!, a parcurs o traiectorie constant ascendentă și a susținut consecvent misiunea conturată de Hanban (Sediul General al Institutelor Confucius), beneficiind de sprijinul permanent al conducerii ULIM  -  prin strategia de internaționalizare academică și planul de dezvoltare instituțională, și în aceeași măsură, de sprijinul constant al Hanban.

Pe parcursul celor șapte ani de activitate, Institutul Confucius din cadrul  ULIM  a inițiat, organizat și desfășurat cu succes o serie de acțiuni culturale menite să promoveze valorile tradiționale ale poporului chinez, precum și o gamă variată de programe și cursuri pentru studiul limbii și culturii chineze, în conformitate cu cerințele locale ale comunității academice, societății civile și mediului de afaceri. Activitatea  prodigioasă și eficientă a Institutului Confucius din cadrul ULIM a fost apreciată la cel mai înalt nivel de către Conducerea Hanban, acestuia fiindu-i acordat  Premiul de Excelenţă în cadrul celei de-a VIII-a Conferinţe Internaţionale a Institutelor Confucius desfășurată în perioada  7-8 decembrie 2013, la Centrul Naţional de Congrese din Beijing.

Premisa Institutului Confucius este de a consolida puntea de legătură dintre Republica Moldova și China, în tradiția  istorică de peste 350 de ani a lui Nicolae Milescu, [1] printr-o vastă și fundamentată conștientizare a tradiției milenare chineze, dar și a modernității și miracolului chinez – mediată de o eficientă comunicare interculturală, într-o lume globală, asigurând pregătirea și profesionalizarea resursei umane locale.

Institutul Confucius din cadrul ULIM  este activ implicat în viața „cetății,” în viața comunității locale și regionale, contribuind semnificativ la creșterea vizibilității și conturarea unei identități distincte la nivel educațional și prin înființarea unor centre de predare în instituții de învățământ preșcolar și preuniversitar, iar la nivel cultural prin diversificarea acțiunilor culturale cu largă adresabilitate către comunitatea academică și societatea civilă. În context academic, remarcăm în mod deosebit înființarea Programelor universitare  de Licență și Master din cadrul Facultății de Litere,   programe cu specializarea  Limba și literatura chineză – Limba și literatura engleză.

Institutul Confucius ULIM  este un pol de excelență în comunicare interculturală și cooperare internațională eficientă, schimburile culturale reprezintând  necesara  punte de legătură într-o lume multiculturală și multipolară, un vector de inovare și creativitate, precum și actant de succes în promovarea imaginii - pilon fundamental în diplomația publică. 

Cristina-Emanuela DASCĂLU, PhD

Doctor; Conf. Univ.- Iași, România

Vice Rector Relații Internaționale ULIM



[1] Boierul moldovean ambasador al voievozilor români, al ţarului Petru I al Rusiei, unul dintre cei mai străluciţi diplomaţi români ai tuturor timpurilor, un adevărat „Marco Polo de România,“ primul român primit de un împărat al Chinei în audienţă. Legendele spun că Milescu Spătarul a luat masa cu împăratul Shengzu la Pekin şi a primit de la acesta în dar o piatră preţioasă uriaşă.

(Text publicat în revista ”Literatura și Arta”, din 8 decembrie 2016, pag. 5: www.drive.google.com )

Pe aceeași pagină, lecturați și alte texte despre limba, cultura și civilizația chineză.

 


09.12.2016