VIDEO Rectorul Andrei Galben, discurs în cadrul unui eveniment academic de anvergură, la a 25-a aniversare de la fondarea ULIM

Rectorul Andrei Galben a declarat în fața unui public select - personalități universitare din RM și străinătate, guvernanți de pe ambele maluri ale Prutului, ambasadori și reprezentanți ai organismelor internaționale, că ideea apariției ULIM, azi, ar fi irealizabilă. ”Atunci și numai atunci, în anul 1992, au existat condiții oportune, în urma destrămării URSS, când puzderia societății era pusă în valoare, iar, noi, intelectualii, eram considerați o categorie socială aferentă. ULIM este în prezent un exemplu notoriu în educație, de bune practici nord-americane, occidentale europene, japoneze, coreene, aplicate în procesul de studii”.

Academicianul Andrei Galben a prezentat experiența ULIM, în context național și internațional. Urmăriți aici discursul video integral, susținut de rectorul Andrei Galben.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM

FOTO, video: Andrei Colța


25.10.2017