Corée de Sud
Activitatea internaţională a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova este foarte diversă. Astfel, datorită colaborării cu Ambasada Republicii Coreea de Sud la Kiev, în noiembrie 2008, în cadrul ULIM a fost deschis Centrul de Cultură şi Limbă Coreeană “Se Jong”, care a marcat o nouă etapă de dezvoltare în relaţia dintre universitate şi ţara respectivă. Un alt pas important întru menţinerea relaţiilor a fost semnarea, în 2009, a acordului de colaborare cu “Sungkyul University”, ceea ce a permis studenţilor ULIM să facă studii, timp de un semestru, într-o universitate coreenă. Astfel, în perioada 08.09.2009-15.02.2010, Inga Olari şi Natalia Screlea au fost primele studente ULIM care au avut norocul de a petrece un semestru în Republica Coreea de Sud, fiind reprezentantele Republicii Moldova la “Sungkyul University”. După ele au urmat: Maia Cuceaidze şi Ana Crăciun – 01.03.2010-08.07.2010, iar din 24 august 2010 Marta Chirilov şi Ella Dunav reprezintă ULIM la universitatea coreeană.







