Oficiul National Erasmus+ invită, la ULIM, reprezentanții universităților din RM

Oficiul National Erasmus+ organizează luni, 25 aprilie, la ULIM, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului de la etajul IV, trainingul „Rolul oficiilor de relații internaționale în instituțiile de învățământ superior din RM – suport sau leadership?”.
Trainingul va fi moderat de dl. Frederik de Decker, șeful Oficiului Relații Internaționale al Universității ”Ghent”, Belgia.
Trainingul se va axa pe următoarele subiecte-cheie:
1. Rolul Oficiilor Relații Internaționale și Strategia de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior;
2. Indicatori-cheie de performanță în internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior;
3. Bune practici în domeniul internaţionalizării: exemple din Uniunea Europeană şi Moldova.
Acest eveniment se înscrie în planul de activități 2016 al experților în reforma învățământului superior din cadrul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
Trainingul este adresat persoanelor responsabile de relații internaționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior.
Atașat găsiți programul evenimentului