Patru studenți ai Institutului CONFUCIUS ULIM au reprezentat RM la o competiție mondială de limba și cultura chineză

Patru studenți din cadrul Institutului CONFUCIUS ULIM au reprezentat R. Moldova, la Competiția Mondială Podișorul Chinezesc. Jana Lungu, Alexandru Mogîldea, Ana Cernîș și Ecaterina Matrohina au fost câștigătorii preselecției naționale a concursului competențelor în studiul limbii și culturii chineze, desfășurate, la ULIM, cu dreptul de a participa la etapa finală din China. Evenimentul Podișorul Chinezesc a devenit o platformă a studenților și elevilor din toată lumea pentru îmbunătăţirea abilităţilor de limba chineză, de prezentare şi împărtăşire a experienţei în învăţarea acesteia.

Concursul Podișorul chinezesc este și o manifestare culturală și mediatică de mare amploare, ce reunește tinerele talente artistice în context global. Este un eveniment anual, organizat, începând din anul 2002, de Institutul CONFUCIUS din China - HANBAN, de pe lângă Ministerul Educaţiei din China.

Podișorul Chinezesc, oportunități de studii și viitor profesional de excepție

Liceenele Ana Cernîș și Ecaterina Matrohina au fost însoțite, la competiție, de  către profesoara Zhang Yanna. Cursantele Institutului CONFUCIUS ULIM au apărut pe marea scenă, în fața a 320 de elevi și profesori din 96 de țări.

”Mulți participanți la competiția din China aveau un nivel de cunoaștere a limbii chineze foarte avansat. Puteam să discut cu ei orice chestiune în limba mea. Când vorbeam cu ei, mă gândeam: “Ce pronunție curată au, cât de fluent vorbesc! Cum au reușit să ajungă la un asemenea nivel?!”

În ceea ce privește participanții din R. Moldova, nivelul de posedare a chinezei este doar începător, obținut în scurt timp. De aceea, echipa CONFUCIUS ULIM a acumulat doar 72 de puncte la competiție”, povestește dna Zhang Yanna.

Totuși, participarea la Podișorul Chinezesc este o oportunitate extraordinară pentru toți. ”Competitorii au parte de o experiență de neuitat, mai repede fac progrese în învățarea limbii chineze, au șansa să vadă China adevărată, în realitate, nu doar din paginile cărților și devin prieteni cu tineri din toată lumea”, spune profesoara Institutului CONFUCIUS ULIM.

Deschiderea căilor turistice Țării Marelui Zid pentru cei mai deștepți tineri

Liceenii participanți la competiția Podișorul Chinezesc au vizitat multe locuri de atracție turistică. În Beijing, capitala Republicii Populare Chineze, au admirat Palatul Împăratului, Palatul de Vară și Marele Zid Chinezesc. În Kunming, unde competiția propriu-zisă a avut loc, elevii au vizitat două școli, au făcut lecții împreună cu elevii de acolo. De asemenea, ei au vizitat acasă prietenii chinezi și au văzut cum trăiește o familie simplă în China.

Competitorii au admirat și Pădurea din Piatră, o adevărată capodoperă a naturii. Printre altele, au vizitat și Satul Național, unde au putut să facă cunoștința cu viața minorităților naționale. Un loc aparte în program a ocupat vizita la două companii chineze, ce se dezvoltă intens, anume Fabrica de Medicamente a provinciei Yunnan și Întreprinderea de Roboți. În plus, elevii au vizitat cea mai mare piață de flori din Asia.

Pentru mai multe detalii despre Competiția Mondială Podișorul Chinezesc, pentru studenți și liceeni, accesați lincurile: “Keeping a Ten-year Promise, Lightening up the Champions’ Night” Finals of the 10th Chinese Bridge Chinese Proficiency Competition for Foreign Secondary School Students Successfully Concludes și 16th “Chinese Bridge” Chinese Proficiency Competition for Foreign College Students Concludes —Zhao Zhixing, Sudanese Contestant Wins Annual Championship.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


08.11.2017